Amenajarea unui loc de joacă în curte – reguli utile pentru obținerea unui spațiu distractiv și sigur

Dezvoltarea armonioasă a copiilor depinde de existența a numeroși factori, unul dintre cei mai importanți dintre ei fiind joaca. Prezența unui loc de joacă special amenajat în aer liber este esențială pentru dezvoltarea abilităților motorii și a interacțiunii sociale, contribuind la formarea unui tânăr pregătit pentru succesul în viața de adult. Planificarea și construirea corespunzătoare a unui astfel de spațiu este un demers ce trebuie să fie pus la punct cu multă atenție, atât pentru obținerea unui loc de joacă distractiv, cât și din punct de vedere al folosirii unor materiale de construcție sigure, care să nu dăuneze sănătății și siguranței copiilor.

 

Amenajarea unui loc de joacă în propria curte este mai mult decât binevenită, deoarece oferă posibilitatea încurajării activităților fizice și a practicării unor jocuri în aer liber, într-un spațiu familiar și sigur, elemente care contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă și la îmbunătățirea nivelului de energie și a stării de spirit. 

 

Articolul de mai jos oferă informații utile arhitecților și constructorilor care vor să amenajeze în curțile clienților un loc de joacă sigur și stimulativ. Astfel, se va descoperi ce rol joacă întocmirea unui proiect în acest sens, ce idei de amenajare pot fi implementate și care sunt regulile de siguranță ce trebuie să fie respectate cu strictețe. În plus, se va consulta o listă cu materialele, accesoriile și uneltele necesare, pașii ce trebuie să fie urmați pentru rezultate optime, precum și câteva sfaturi utile pentru amenajarea și întreținerea unui loc de joacă pentru copii.

Amenajarea unui loc de joacă în curte – reguli generale

1. Amenajarea unui loc de joacă în curte - reguli generale
Sursa foto: Shutterstock.com

Organizarea unui joc de joacă nu este un simplu moft, ci o adevărată investiție în fericirea, sănătatea și dezvoltarea generală a copiilor. 

Prin intermediul lui cei mici pot deveni adevărați exploratori creativi, dobândind în același timp amintiri de neuitat dintr-o copilărie fericită și echilibrată.

Proiectul pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copii în curte

1. amenajare loc de joaca in curte - copil, loc de joaca
Fotografie de Ksenia Chernaya pe Pexels.com

Proiectarea și construirea unui loc de joacă la exterior reprezintă un proces ce trebuie abordat cu atenție de arhitecți și constructori, pentru că acțiunea nu se rezumă doar la plasarea unor echipamente de joacă, ci trebuie să pornească de la ideea creării unui spațiu sigur, plin de imaginație, stimulant, care să contribuie la bunăstarea și la dezvoltarea armonioasă a copiilor. Acești profesioniști trebuie să țină cont de anumite aspecte cheie în legătură cu proiectarea și construirea spațiului pentru a putea alege materialele recomandate în vederea îndeplinirii tuturor aspectelor de siguranță ce trebuie luate în considerare. 

 

În crearea unui model de proiect pentru amenajarea unui loc de joacă într-o curte, este esențial să se țină cont de anumite elemente:

  • Procesul de realizare a locului de joacă trebuie să înceapă cu o analiză detaliată a terenului disponibil, urmărindu-se elemente precum dimensiunea, forma, topografia și accesibilitatea. Tot în acest sens se va observa expunerea la soare și la vânt, nivelul de zgomot și de poluare și existența unor zone umbrite.
  • După analiza terenului și identificarea zonei potrivite este necesară o planificare a spațiului prin alocarea unor zone distincte pentru diferite activități (zone de joacă pe grupe de vârstă, zonă de relaxare, de socializare, de spații verzi).
  • Selectarea echipamentelor de joacă în conformitate cu vârsta copiilor ce vor utiliza locul de joacă este un alt aspect important, ce trebuie să fie făcut cu grijă. Toate componentele alese trebuie să fie sigure și durabile. Se recomandă ca elementele plasate să fie variate pentru stimularea dezvoltării fizice și a imaginației copiilor.
  • Siguranța locului de joacă trebuie să fie o prioritate absolută pentru profesioniștii implicați în construirea unui astfel de spațiu. Toate echipamentele trebuie selectate și amplasate astfel încât să elimine riscul de accidente și răniri, luând în considerare aspecte precum iluminarea adecvată, supravegherea directă și căile de acces ușoare.
  • Materialele și accesoriile alese trebuie să fie non-toxice, să aibă rezistență în fața  intemperiilor și să ofere o suprafață confortabilă și sigură. Un tip de material ce îndeplinește toate aceste condiții este lemnul stratificat, un produs modern și ecologic în același timp.
1. amenajare loc de joaca in curte - copil care se joaca
Fotografie de Ksenia Chernaya pe Pexels.com

 

Idei de amenajare a locului de joacă pentru copii în curte

2. 1. amenajare loc de joaca in curte - - baietel, fetita, leagan
Fotografie de Мария Воскресенская pe Pexels.com

Profesioniștii din domeniul construcțiilor se întâlnesc din ce în ce mai des cu oportunități de afaceri legate de organizarea unui loc de joacă exterior pentru cei mici. Tot mai mulți părinți sunt interesați de evoluția pozitivă a copiilor, alegând să organizeze un astfel de spațiu în propria curte. Arhitecții și constructorii au în față o adevărată provocare în transformarea spațiului verde într-un adevărat paradis de aventură și explorare, care să contribuie la dezvoltarea imaginației și a sănătății copiilor într-un mod distractiv și sigur. 

 

Amenajarea unui loc de joacă trebuie să înceapă de la identificarea și alegerea unei idei captivante care să fie pusă în practică într-un mod corespunzător. Printre ideile inovatoare ce pot fi folosite în acest sens se numără:

  • Grădini de descoperire și explorare. Proiectul este potrivit atunci când este disponibil un spațiu întins, plin de pomi, tufișuri și alte plante. Amenajarea presupune realizarea unor poteci, a unor grădini de flori sau a unor spații care să ofere oportunități de învățare și explorare.
  • Parcul de aventură în copaci. În cazul în care în curte există copaci de dimensiune apreciabilă se poate organiza cu ușurință un parc de aventuri prin realizarea unor poduri suspendate, tiroliene, scări de cățărat sau prin construcția unei case în copac, în care cei mici să-și petreacă timpul într-un mod plăcut.
  • Locul de joacă clasic. Această idee nu trebuie să fie subestimată, deoarece și-a dovedit valoarea în timp. Prin construcția unui leagan în curte, plasarea de tobogane, a căsuțelor de joacă și a altor echipamente de acest fel, copiii se pot juca în mod creativ, interacționând cu prietenii.
  • Zona de construcții inventivă. Această idee este din ce în ce mai populară, deoarece permite dezvoltarea de abilități practice, creative și valoroase. Prin plasarea unor elemente de construcție și scule adecvate vârstei lor, copiii își pot dezvolta spiritul inventiv și imaginația.

Reguli de siguranță pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copii în spațiile exterioare

Amenajarea unui loc de joacă la exterior este o inițiativă plină de avantaje, fiind esențială acordarea unei atenții sporite implementării regulilor de siguranță pentru prevenirea oricăror accidente. Printre elementele ce contribuie decisiv în acest sens se numără:

  • Respectarea tuturor standardelor și normelor de siguranță (plasarea echipamentelor, prezența unor elemente de siguranță precum balustradele, instalarea unor suprafețe de amortizare);
  • Alegerea materialelor corespunzătoare și non-toxice (toate materialele trebuie să fie de înaltă calitate și să nu pună în pericol sănătatea celor mici, cum ar fi lemnul, plasticul de calitate și metalele rezistente la coroziune);
  • Întreținerea regulată și inspectarea echipamentelor (toate componentele locului de joacă trebuie să fie verificate periodic pentru identificarea problemelor în stadii incipiente în vederea realizării reparațiilor necesare);
  • Accesibilitatea și supravegherea adecvată (locurile de joacă trebuie plasate într-o zonă ușor de supravegheat, iar accesul să fie lejer pentru toate categoriile de copii);
  • Educația copiilor în legătură cu siguranța în timpul jocului (copiii care folosesc locul de joacă trebuie să fie educați cu privire la modul corect de folosire a acestuia prin evitarea unor comportamente riscante sau periculoase).

Procesul de construcție și amenajare a unui loc de joacă exterior pentru copii

2. Procesul de construcție și amenajare a unui loc de joacă exterior pentru copii
Sursa foto: Shutterstock.com

Procesul de construire și de amenajare a unui loc de joacă este un demers ce trebuie să fie făcut cu grijă, pentru că acesta va fi utilizat de către copii de vârste diferite, care trebuie să fie feriți de riscuri și, în același timp, să fie stimulați să descopere lucruri noi și să petreacă timpul liber într-un mod plăcut. 

Rezultatele finale trebuie să fie întotdeauna desăvârșite, deoarece orice problemă minoră se poate transforma într-un adevărat dezastru. Prin urmare, profesioniștii din domeniul construcțiilor trebuie să acorde o atenție deosebită unor elemente precum selectarea materialelor și echipamentelor potrivite și punerea la punct a procesului de executare a lucrării.

Materialele și uneltele necesare pentru amenajarea unui loc de joacă exterior

Amenajarea locului de joacă pentru copii trebuie să fie făcută cu ajutorul unor materiale care să nu reprezinte un pericol pentru cei mici și care să reziste în timp, indiferent de modul în care sunt folosite echipamentele de joacă sau de intemperii (ploaia, vântul, zăpada). Printre materialele recomandate se numără:

  • Lemnul este un material popular în amenajarea locurilor de joacă pentru copii, deoarece este sigur, durabil, ușor de montat și reciclabil. Printre tipurile ce pot fi folosite se remarcă lemnul rindeluit, ce trebuie să fie rezistent la putregai și insecte, lemnul tratat, lemnul stratificat etc.;
  • Plasticul de înaltă calitate, rezistent la intemperii și ușor de curățat, este des folosit în realizarea echipamentelor de joacă (tobogane, scrâncioburi, bănci etc.);
  • Metalul oferă rezistență suplimentară, fiind necesară alegerea acelor materiale care nu ruginesc, cum ar fi oțelul inoxidabil;
  • Cauciucul este folosit pentru realizarea suprafețelor de amortizare (alte soluții sunt iarba artificială sau chiar mulciul din lemn). 

 

La fel de importantă este și selecția diferitelor accesorii pentru montarea pieselor din lemn, plastic sau a celor metalice. Se recomandă alegerea unor componente de calitate superioară, cum ar fi:

papuc de reazem (sprijin pentru profilele din lemn).

Pașii necesari pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copii în curte

2. amenajare loc de joaca in curte - loc de joaca din cauciucuri
Sursa foto: Shutterstock.com

Amenajarea locului de joacă în exterior pentru copii trebuie să fie realizată prin parcurgerea cu atenție a unor pași esențiali în vederea obținerii unui rezultat funcțional, estetic și sigur:

  • Planificarea și cercetarea preliminară. În această etapă se identifică spațiul disponibil și se studiază normele și reglementările ce trebuie să fie respectate;
  • Proiectarea și conceptul spațiului de joacă. Se stabilesc obiectivele urmărite, se creează un plan detaliat și se selectează echipamentele și materialele necesare;
  • Construirea spațiului și instalarea echipamentelor. Terenul trebuie să fie curățat și pregătit prin nivelare și compactare, se plasează elementele de infrastructură, ca de exemplu cele de drenaj și de irigare, se montează suprafața de amortizare și  echipamentele de joacă;
  • Testarea și inspectarea locului de joacă. Toate echipamentele trebuie testate pentru a se asigura că funcționează corect și că respectă întocmai standardele de siguranță.

Recomandări pentru amenajarea și întreținerea unui loc de joacă pentru copii

3. Recomandări pentru amenajarea și întreținerea unui loc de joacă pentru copii
Sursa foto: Shutterstock.com

Amenajarea unui loc de joacă pentru copii plasat într-o curte exterioară reprezintă o responsabilitate continuă, nu doar cu privire la construirea propriu-zisă, ci și la întreținerea ulterioară a acestuia pentru a garanta siguranța și bunăstarea celor mici. În etapa de amenajare, constructorii trebuie să prioritizeze siguranța, să instaleze echipamente variate care să fie potrivite pentru diverse vârste și abilități, să monteze suprafețe de amortizare adecvate în jurul echipamentelor de joacă și să asigure accesibilitate sporită pentru toate componentele instalate.

Întreținerea ulterioară a spațiului trebuie să fie realizată atât de către proprietarii curților, cât și de specialiști care sunt în măsură să identifice orice situație problematică. Inspectarea regulată, curățarea și igiena spațiului de joacă, întreținerea echipamentelor și repararea și înlocuirea elementelor defecte sunt măsuri care oferă posibilitatea folosirii locului de joacă într-un mod sigur pentru o perioadă îndelungată. 

În concluzie, amenajarea unui loc de joacă în aer liber pentru copii este o soluție ideală pentru a crea un spațiu care contribuie semnificativ la dezvoltarea lor armonioasă.

 

WhatsApp chat
0
    Cererea ta de ofertă
    Nu ai nici un producs in cererea de ofertăVezi si alte produse