Construcție coteț de găini – de ce ai nevoie pentru construirea unui coteț de găini + etapele proiectului

Cotețul pentru găini este o structură cu importanță capitală pentru orice gospodărie în cadrul căreia sunt crescute astfel de păsări. De regulă, găinile sunt crescute în grădinile și curțile oamenilor cu scopul de a oferi ouă sau carne, însă productivitatea lor este puternic influențată de modul în care sunt hrănite și, mai ales, adăpostite. 

Există și ferme de găini, iar în cazul acestora adăposturile constă în cotețe speciale, de mari dimensiuni. În cazul gospodăriilor, însă, cotețul pentru găini este un element care poate fi comandat sau construit pe cont propriu, în funcție de preferințele proprietarului. 

Dacă te numeri printre cei cărora le plac proiectele DIY, adică cele care presupun să construiești diverse structuri pe cont propriu, cu siguranță vei fi interesat să pui la punct un adăpost pentru găini. În acest articol, vei putea să descoperi care sunt tipurile de coteț pe care le poți construi, ce variante de lemn de construcții se utilizează, ce scule sunt necesare, precum și cum arată un plan de construcție de coteț pentru găini, pas cu pas.

Construcție coteț de găini – ce este cotețul, ce roluri are și câte tipuri există

Un coteț pentru găini reprezintă un spațiu dedicat creșterii și îngrijirii acestor păsări. În același timp, un astfel de coteț poate să adăpostească și alte tipuri de păsări de curte. El oferă un adaos excelent pentru gospodării și ferme, generând o zonă de adăpost confortabilă și care oferă protecție păsărilor contra intemperiilor, prădătorilor și a altor amenințări externe. În acest sens, cotețul trebuie să fie proiectat și construit să genereze un mediu sigur și confortabil, pentru ca acestea să aibă cele mai bune condiții pentru a oferi un randament bun de producție.

Rolul cotețului pentru găini:

  • Oferă adăpost și protecție – cotețul oferă găinilor un loc sigur în care să se poată feri de ploaie, vânt, căldură extremă sau frig extrem. Totodată, el le protejează contra atacurilor șoarecilor, păsărilor răpitoare și vulpilor. 
  • Permite controlul mediului – pentru gospodari și fermieri, este foarte important să se asigure că păsările lor se odihnesc într-un mediu curat și sănătos. Cotețul permite controlarea mediului interior, reglarea temperaturii și a umidității, precum și aerisirea spațiului.
  • Contribuie la sporirea productivității – cotețul contribuie la crearea unei stări de fericire și sănătate păsărilor, care vor putea să ofere o producție mai bună de ouă sau carne. 

Poate preveni răspândirea bolilor – cotețul poate fi gândit în așa fel încât să existe spațiu de izolare a vietăților bolnave, care nu vor transmite mai departe probleme de sănătate, către celelalte găini sau păsări din gospodărie.

1. Construcție coteț găini - gaini, curte

Tipuri de coteț de găini

În practică, fermierii și gospodarii pot apela la mai multe tipuri de coteț de găini. Alegerea variantelor potrivite se face în funcție de nevoile acestora, dar și de preferințe. Cele mai comune tipuri de coteț sunt:

Cotețele mobile – sunt ușor de deplasat și pot fi poziționate în diferite zone ale grădinii. Sunt ideale pentru gospodăriile mici, cu puține găini. Totodată, ele se pot folosi și atunci când se vrea rotația păsărilor pe pășuni.

Cotețele fixe – constă în structuri cu caracter permanent și sunt construite, de regulă, din metal sau din lemn. Sunt foarte robuste și oferă păsărilor adăpost pe termen lung, însă nu sunt simplu de mutat.

Cotețele tradiționale – sunt cu design clasic, cu acoperiș înclinat, pereți din scândură și podea din lemn. Sunt ideale pentru curțile din mediul rural și contribuie la crearea unui decor rustic în gospodărie.

Cotețele cu adăpost atașat – construirea unui coteț de găini cu adăpost atașat este o idee foarte bună pentru cei care vor să ofere un spațiu suplimentar de mișcare și securitate păsărilor. Adăpostul atașat are aspectul unui țarc.

1. Construcție coteț găini - gaina, cotet

Dimensiunile uzuale ale cotețelor pentru găini

Adăposturile pentru păsările din gospodării și ferme au dimensiuni care variază în funcție de numărul păsărilor pe care le vor adăposti. În general, ne raportăm la următoarele variante:

Adăpost pentru 2-3 găini pentru a găzdui 2-3 găini în condiții de confort, un coteț trebuie să aibă o lungime de 2 metri, o lățime de 1,5 metri și înălțimea tot de 1,5 metri;

Adăpost pentru 4-6 găini – în cazul în care este vorba despre 4-6 găini, dimensiunile cresc la circa 3 metri lungime și 2 metri pe lățime și înălțime;

Adăpost pentru mai multe găini – în cazul în care numărul găinilor este mai mare de 6, dimensiunile cotețului se recomandă să crească cu aproximativ 0,5 metri pe lungime, lățime și înălțime pentru fiecare găină. 

Așadar, construcția unui coteț de găini se face luându-se în calcul numărul de păsări care vor locui în respectivul adăpost. În același timp, trebuie să ai în vedere și alte aspecte, pornind de la materialele necesare și accesoriile care vor aduce confort găinilor și până la sculele pe care trebuie să le utilizezi, dacă realizezi ridicarea cotețului pe cont propriu.

Construirea unui coteț pentru găini – materiale și pași necesari în construcția unui coteț de găini

Atunci când vorbim despre un coteț de găini, o construcție de calitate se reflectă într-un adăpost suficient de încăpător, în care păsările din gospodărie sau fermă să se poată odihni oricând au nevoie. Tot în coteț, ele trebuie să fie ferite de pericole, pentru a putea să ducă o existență lipsită de stres. Așadar, cotețul pentru găini trebuie să fie încăpător, confortabil și sigur pentru păsările din gospodăria ta. Pentru a obține cele mai bune rezultate, este important să ții cont de un plan de construcție de coteț pentru găini care să cuprindă toate aspectele importante.

 

Materialele necesare pentru construirea cotețului pentru găini

Materialele folosite la construirea unui coteț de găini sunt alese în cantități care pot să varieze, în funcție de dimensiunile cotețului. Iată de ce materiale ai putea avea nevoie:

Lemn – poate fi vorba despre plăci de lemn stratificat, plăci de OSB sau cherestea uscată. Acestea se folosesc cu scopul de a forma podeaua, acoperișul și pereții cotețului. Trebuie să îți faci un plan exact cu privire la dimensiunile structurii, în funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție în grădină, iar apoi să alegi de pe Enipau.ro numărul de plăci și dimensiunile pe care vrei să le aibă fiecare dintre acestea. 

Elemente de îmbinare – ai nevoie și de structuri prin care să te asiguri că poți conecta bucățile de lemn între ele, astfel încât să obții o structură solidă și compactă. Îți recomandăm să folosești papuc de reazem, cuie, dibluri și șuruburi pentru lemn, dar există și alte componente care să te ajute în proiectul tău.

Elemente de prindere a lemnului – acestea te vor ajuta să prinzi picioarele de partea superioară a cotețului, în cazul în care decizi că structura ta va avea picioare de susținere.

Plasă de sârmă – te poate ajuta la crearea unui gard de protecție, în afara cotețului.

2. Construcție hoteț găini - gaini, curte, gard

Soluție de tratare a lemnului – trebuie să alegi una dintre variantele de lacuri și tratamente pentru lemn disponibile, pentru a te asigura că structura este protejată foarte bine de acțiunea umidității din exterior.

Tablă de acoperiș – tabla este un material excelent pentru realizarea acoperișului unui coteț de găini. Dacă iei decizia să o folosești, asigură-te că o cumperi într-o cantitate suficientă, în funcție de dimensiunile pe care le va avea adăpostul păsărilor.

 

Sculele necesare la construirea cotețului pentru găini

Asamblarea unui coteț pentru găini poate fi un proces finalizat cu succes doar dacă se utilizează, pe lângă materiale de calitate, și sculele potrivite. Iată o listă orientativă de unelte necesare la construirea unui adăpost pentru păsările din ograda ta:

Ciocan – ai nevoie de un ciocan pe care să îl poți manevra ușor, deoarece va trebui să prinzi cuiele într-o manieră stabilă.

Șurubelnițe – șurubelnițele de diferite dimensiuni și cu diferite capete îți vor fi de folos atunci când vrei să fixezi elementele de îmbinare și pe cele de prindere.

Ruletă și creion – ruleta și creionul te vor ajuta să iei măsurători precise și să marchezi pe materiale zonele în care sunt necesare decupaje sau alte ajustări.

Nivel – pentru ca structura să fie una cât se poate de stabilă, vei avea nevoie și de un nivel prin care să te asiguri că podeaua, pereții și acoperișul sunt drepte. Acest lucru va ajuta, în timp, la evitarea apariției deformărilor și a instabilității.

Instrument de tăiat – poți folosi topor sau ferăstrău clasic, dar și mașinării electrice pentru tăierea lemnului, așa cum este ferăstrăul pendular. Acestea te vor ajuta să tai scândurile, plăcile sau alte materiale la dimensiunile necesare și adaptate ideii tale de coteț.

Mașină de găurit – o mașină de găurit, dotată cu burghie de dimensiuni variabile, este necesară pentru a putea să perforezi lemnul în vederea creării găurilor pentru șuruburi, cuie și alte elemente de prindere.

Daltă și ciocan de lemn – aceste instrumente sunt utile pentru ajustările detaliilor finale, precum și pentru îndepărtarea excesului de material.

Foarfecă sau ferăstrău pentru tablă – acestea sunt uneltele de care vei avea nevoie pentru tăierea cu precizie a tablei pentru acoperiș, dar și a plasei de sârmă din care poți construi gardul de protecție.

Șlefuitor pentru lemn – un șlefuitor este foarte util, mai ales în cazul unui coteț de dimensiuni mari, deoarece te va ajuta să finisezi și să lustruiești rapid suprafețele.

Pensule – dacă decizi să aplici lac sau alte tratamente de protecție pentru lemn, pensulele de diferite dimensiuni îți vor fi necesare, astfel încât să acoperi cu ușurință atât zonele largi, cât și cele care necesită precizie deosebită. 

Scară – dacă vrei să construiești un coteț înalt, cu picioare, vei avea nevoie și de o scară care te va ajuta să ajungi în zonele cele mai înalte ale structurii.

Echipamente de protecție – protecția ochilor, a căilor respiratorii și pielii trebuie să fie o prioritate atunci când construiești un coteț pentru găini. Folosește ochelari, măști de protecție, mănuși și salopetă, pentru a avea garanția că lucrezi în siguranță.  

Cu ajutorul acestor unelte și a materialelor prezentate anterior, vei putea să te asiguri că ai tot ceea ce îți trebuie pentru a da startul procesului de construire a cotețului pentru găini. Bineînțeles, este necesar să alegi materiale și scule de calitate și să lucrezi conform unui plan bine stabilit, în care să știi ce ai de făcut la fiecare pas.

 

Etapele construirii cotețului pentru găini

 

Etapa 1 – Planificarea și pregătirea terenului

Este necesar să alegi un loc potrivit pentru construirea cotețului, pe suprafață plană, bine drenată și ușor de accesat. Măsoară și marchează spațiul pe care se va afla cotețul și stabilește dimensiunile acestuia, în funcție de numărul de găini. După ce ai decis ce dimensiuni va avea cotețul, poți întocmi lista finală cu necesarul de materiale.

 

Etapa 2 – Construirea structurii de bază 

Folosește șipci de lemn pentru a construi baza cotețului. Asamblează șepcile înguste în formă de dreptunghi sau pătrat, și prinde-le în cuie sau șuruburi. Pereții cotețului și podeaua se fixează de bază, prin intermediul acelorași elemente de prindere. Este necesar să adaugi și o ușă la unul dintre pereți, pentru a face posibil accesul păsărilor în interiorul cotețului. Ușa trebuie să fie suficient de mare pentru a avea loc să cureți adăpostul, la nevoie. Din șipci de lemn poți construi și o scară, în cazul în care cotețul este înalt.

 

Etapa 3 –  Construirea acoperișului

Fixează bine scândurile sau plăcile de OSB pentru acoperiș pe cadrul format din pereții cotețului. Apoi, acoperă lemnul din care este formată structura de bază a acoperișului cu tabla aleasă. Această trebuie tăiată cu foarfeca pentru tablă, în dimensiunile potrivite, și prinsă în cuie sau șuruburi.

 

Etapa 4 – Ventilația

Ventilația este foarte importantă, pentru confortul găinilor în interiorul cotețului adaugă grile de ventilație sau o fereastră, pentru ca aerul să poată să circule bine. Suplimentar, poți folosi și vata bazaltică sau spumă poliuretanică, pentru a izola termic pereții și tavanul.

 

Etapa 5 – Amenajarea interiorului

La interior, poți pune vase pentru hrana și apa găinilor. De asemenea, poți să plasezi în interiorul cotețului și cuibare pentru ouă. Acoperă podeaua cu paie sau rumeguș, pentru a face curățarea mai ușoară și mediul mai confortabil pentru găini.

 

Etapa 6 – Crearea gardului exterior

Montează plasa de sârmă în jurul cotețului, pentru crearea unui gard care să protejeze în permanență găinile de animalele sau păsările care le-ar putea ataca. Gardul de sârmă trebuie să fie înalt și bine fixat în sol.

2. Construcție hoteț găini - gaini

Etapa 7 – Finalizarea

Analizează structura din nou și asigură-te că ea este stabilă, solidă și confortabilă pentru găini. Asigură-te și că ușa se închide bine, pentru ca găinile să nu poată scăpa. 

La Enipau.ro poți să găsești materiale și accesorii pentru construirea structurilor din lemn, disponibile la prețuri foarte atractive. Comandă online produsele dorite și construiește rapid un coteț pentru găini care să reziste în timp și să ofere păsărilor din gospodăria sau ferma ta adăpostul de care au nevoie, pentru o viață sănătoasă și productivă.

În concluzie, acestea sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont atunci când vrei să finalizezi construirea unui coteț pentru găini. În funcție de numărul de păsări pe care vrei să îl crești, dimensiunile cotețului pot varia, însă ceea ce trebuie să rămână mereu constantă este calitatea superioară a materialelor pe care le utilizezi. 

 

Sursa foto: Unsplash.com

WhatsApp chat
0
    Cererea ta de ofertă
    Nu ai nici un producs in cererea de ofertăVezi si alte produse